Femeile şi fetele în trecut făceau multe lucruri de mână. Deosebit de important a fost brodăria pentru bucătărie : cuvăriţe, păretare, prosoape pentru cumătri, batiste, feţe de masă, ştergare ornamentate, păretare ş.a.m.d. Dacă fata dădea curs liber imaginaţiei, schiţa pe care o broda era bogată, cu text interesant şi culori acordate. Cuvăriţele sau păretarele erau din pânză de un metru pătrat care se atârnau pe perete de asupra mesei sau chiuvetă. Au apărut la sfîrşitul secolului XIX-lea şi începutul secolului XX-lea, când se înfiinţează bucătăria,adică când se acoperă vatra. Deaceea pe cuvărițe apar cusute motivele cuptoarelor zidite. Acest motiv la noi a ajuns din Europa –din Germania, Olanda şi Austria.
Cuvăriţele mai întâi au apărut în oraşe, apoi la sate, unde s-au reţinut cel mai mult. La începutul secolului XX-lea erau foarte populare şi au rezistat până în anii 60, când bucătăriile se modernizează şi apare teracota.
Pe lângă valoarea sa estetică şi practică (apărau pereţii de asupra mesei de pete şi murdărie şi înfrumuseţeau interiorul) ele mai serveau ca fetele să înveţe a broda. Se broda după desen sau după filament. Cusătura era diferită : de la cruciulice, cusătura după ac până la împungerea directă. Pânza preferată era muselina de mătase,o pânză de densitate medie. Aţa la început a fost de o singură culoare-albastră sau roşie, mai tîrziu aţa colorată lucitoare. Din aceeaşi pânză şi aţă se brodau pieptenarele şi perieriile, care după denumirea lor se foloseau pentru păstrarea pieptenelor şi a periilor. Cuvăriţele se spălau, scrobeau şi călcau şi doar atunci frumuseţea lor ieşea la iveală. Pentru a putea broda pe pânză se foloseau diferite mostre, şabloane de carton şi motive imprimate. Existau femei care special desenau mostrele, le schiţau şi aceste femei se numeau trukeriță. Între cele două războaie mondiale existau ateliere specializate pentru schiţe. Uneori femeile singure cu ajutorul lingurei din aluminiu trucau motivul pe pânză.
Elementele generale ale schiţelor erau luate din viaţa vegetală şi animală. Pe cuvăriţe putem emancipa diferite simboluri:trandafirul simbolizează fata,trandafirul în vază- femeia căsătorită, pieptenele-curăţenia, iar florile şi crenguţele cu flori- tinereţea. Unul dintre cel mai popular motiv de pe cuvăriţă este stăpâna casei în bucătărie lângă cuptorul cu oalele din care ies aburii. Bucătăreasa e tînără şi frumos îmbrăcată. Tot acest peisaj e înrămit cu ornament de flori.
Cea mai populară cuvăriţă este, bineînţeles ,cuvăriţa cu textul: bucătăreasă mai puţin vorbeşte ca prînzul să nu ardă. În acest text se evidenţiază că femeia iubeşte mult să vorbească şi din această cauză uneori şi păgubeşte prânzul.
Tematica cuvăriţeşor este diferită, deaceea ele pot fi împărţite în familiare, de dragoste, igienice, religioase şi glumeţe. Când vorbim despre textul cuvăriţelor trebuie să evidenţiem existenţa obligatorie a rimei în text.:
Scoală chefliule, au ieşit zorile.
Scoală frăţioare, soarele răsare.
Mulţumesc Doamne de masă pentru pâinea de pe masă.
La ortografie remarcăm lipsa virgulei la vocativ, litera mare se găseşte doar la începutul propoziţiei,iar punctul se foloseşte în mod deosebit. Toate acestea vorbesc despre cunoştinţele modeste ale femeilor care brodau acest text.
Pe lângă neajunsurile de natură lingvistică, cuvăriţele prezentau tendinţa locuitorilor spre curăţenie, bunăstarea familiei,a relaţiilor bune şi fericite între membrii familiei.
