MONICA TOŠIČ DIN BANATSKO VIŠNJIĆEVO: HOBBY-UL A AJUTAT-O SĂ ÎNVEȚE LIMBA SĂRBĂ
Monica Tošić este o femeie care a venit în anul 1990 în Serbia, lăsând în România, în oraşul Ineu, Judeţul Arad, părinţii şi cei şase fraţi şi surori. S-a căsătorit în localitatea Banatsko Višnjićevo şi are doi copii. Totul i-a fost necunoscut: satul, oamenii din sat, limba.
Dar a muncit în diverse posturi şi locuri şi pas cu pas s-a deprins cu viaţa din Banatul sârbesc. Împreună cu soţul a mers şi la holdă şi l-a ajutat cu tot ce a putut. Acum este gospodină, are grijă de gospodărie, creşte animale, găteşte. Este activă şi în viaţa socială a satului în care locuieşte şi unde şi-a făcut mulţi prieteni. La fel este membră în Asociaţia Femeilor „Praktična žena“ din Banatsko Višnjićevo. Dar, motivul pentru care am făcut prezentarea doamnei Monica este hobby-ul ei, acesta fiind unul foarte interesant –aranjarea fructelor şi a legumelor, precum şi catering-ul sărat. De când a venit în Serbia, a început să cultive legume în propria-i grădină şi, odată cu gătitul, i-au venit şi idei pentru aranjarea bucatelor. Împrietenindu-se cu alte femei din sat, dar şi cu ajutorul lui Mircea Drăgoi din Torac, doamna Monica a învăţat limba sârbă în timp record – de numai trei luni. Cu aranjarea fructelor şi legumelor se ocupă de zece ani şi tot ce face, face din plăcere, idei mai ia şi de pe Internet, dar partea mare sunt inventate de mintea ei. Rezultatele ei sunt într-adevăr o artă specifică, ea dezvoltându-şi talentul în fiecare zi, dar mai ales la manifestările culinare la care participă cu femeile din această asociaţie, precum şi la sărbători, zile de naştere, nunţi…, muncă de pentru care primeşte comenzi, adică se ocupă de catering.
Despre talentul ei, doamna Monica ne-a spus următoarele: „Consumarea fructelor şi a legumelor este modul cel mai natural şi sănătos de a ne îmbunătăţi viaţa. Acestea au un conţinut foarte bogat în vitamine şi substanţe hrănitoare. Deşi consumul lor predomină adesea în forme conservate, nu trebuie să neglijăm tocmai modul corect de a le consuma şi proaspete. Cum acestea nu trebuie să lipsească de pe masă, le putem aranja cât mai inventiv pentru a ne uimi invitaţii de fiecare dată altfel. Servirea fructelor nu are limite în idei. Se ştie foarte bine că de felul cum arată bucatele pe masa, depinde pofta noastră de mâncare. Pregătirea unei mese gustoase şi aspectuoase nu este atât de greu precum pare. Ar putea dura un pic mai mult decât ţi-ar lua pentru a servi masa în mod normal, dar figurile surprinse ale musafirilor şi cuvintele de laudă sunt de nepreţuit”, afirmă doamna Monica Tošić din Banatsko Višnjićevo.
F. RAŞA