Bogăţia tezaurului popular se transmite din generaţie în generaţie în satele românești
Tradiţia muzicală la românii din Banatul sârbesc se împarte în două părţi: cea vocală şi cea instrumentală care se desfăşoară în cicluri anule şi trainice. Tradiţia vocală apare sub următoarele forme:
Cântece de copii – care cuprind melodii bazate pe două s-au trei tonuri, dar legate de jocurile pentru copii (numărătoare s-au cântece pentru joc).
Cântece pentru copii- care sunt dedicate copiilor dar sunt interpretate de oameni adulţi cum sunt cîntec de leagăn sau cîntece de joc copilăresc („nani, nani, puiul mami”).
Cultul morţii unde avem „bocete” sau „cîntecul zorilor”, Prin care se despărte de răposat şi unde pe lăngă emoţii mari se formează doar pe două trei tonuri reamintirile din viaţa răposatului.
Ciclul de primăvară al obiceiului este caracterizat de cîntecele „duduloaia” sau „păpărugă” cînd grupuri de fete se plimbă prin sat şi cheamă ploaia cu cîntecul lor.
Ciclul de iarnă al obiceiurilor este caracterizat de mai multe forme de cîntece: Colinde, cu Steaua (cîntece de steauă), Cântece de Vicleiem, Capra, Cerbu, Ţurca –jocuri cu măşti urmate de cântece şi muzică.
Cântece de nuntă – se interpretează în timpul cununiei şi sunt legate de momente speciale, cum sunt despărţirea miresei de părinţi „Ia-ţi mireasă sara bună”, cînd se pune „congili”, când s-au arătat cadourile „cântecul cinstelor”, servirea supei „a tăiţăilor”.
Baladele sau cântecele lirico-epice – sunt cântece interpretate astăzi frecvent la festivalurile de muzică şi folclor ale românilor din Voivodina. Tematica lor este natura – „pastoralele”, familia -”jurnale orale” s-au cântece de cătănie, cântece de luptă cu tematică pastorală,s-au romanse populare dintre care cele mai cunoscute sânt „doinele”- cântece de dragoste caracterizate de „ornamente” excepţionale în melodie şi libertatea interpretului în care îşi exprimă posibilităţile vocale. Dese ori se interpretează RUBATO din cauză că în acel mod se exprimă sensibilitatea interpretului şi a instrumentului.
Cântecele de joc sunt melodiile care urmăresc următoarele dansuri –Hora, Axionul, De doi, Ardeleana, fiind prezent ritmul în executarea paşilor dansului respectiv („trageţi hora”). Românii dintodeauna au găsit modalităţi pentru interpretarea muzicii tradiţionale şi în cursul anului, când au lucrat la câmp, la şezători cu lucrul de mână, „la joc” pe tot parcursul anului îndeosebi duminica în centrul satului, s-au în locuri alese, cum este şcoala şi biserica. Cu acest prilej nu s-a petrecut doar un moment distractiv ci s-a produs everiment important de „iniţiere” a contactelor între tineri. Astăzi „jocul mare” a dispărut dar bogăţia tezaurului popular se transmite şi cultivă din generaţie în generaţie prin frumoasele noaste festivaluri iar interpreţii populari cultivă şi transmit prin acest fapt frumosul nostru cântec popular românesc. Daniela Avram
