Sărbătorile de iarnă desfășurate la Torac

Concertul de Colinde, colindul un obicei frumos

Când ajung sărbători de iarnă, de cele mai multe ori, te gândești la zăpada ce urmează să îmbrace totul în alb, la colindele, pe care abia aștepți să le asculți și să le primești. Colindele sau cântat pentru a invoca fertilitatea, rodul pământului sau pentru alungarea spiritelor rele, cu ocazia oricărei sărbători pe întreg parcursul anului, însă doar tradiția cântării lor de Crăciun a dăinuit peste ani.
Cea mai importantă sărbătoare a iernii, Nașterea Domnului  sau Crăciunul, aduce cu ea un obicei frumos – colindul.
Concertul de colinde deja tradițional s-a desfăşurat în sala mare de spectacole a Căminului cultural din Torac, organizat de Asociaţia pentru Artă şi Cultură Românească ,,Vichentie Petrovici Bocăluţ“, și a început cu colindele ,,Iată vin colindătorii“, „Sus în vârful muntelui“, „Gazde mari nu mai dormiţi“, „Bună dimineaţa la Moş Ajun“ şi „Mărire-ntru cele nalte“, în interpretarea Corului mixt din Torac, dirijat de prof. Todor Doru Ursu. Cu o suită de colinde interpretate de Orchestra de Muzică Populară a Românilor din Voivodina, dirijată de mr. Roman Bugar (coordonator artisic Petru Popa a început seara de colinde.
În jurul bradului pe scena Căminului torăcean, s-au prezentat Ana Maria Damian din Torac, cu două colinde „În seara sfântă de Crăciun“ și „Dăliana-i fată dalbă“, respectiv Gabriela Petrovici din Torac cu colindele „Linu-i lin“ şi „Scoală gazdă din pătuț“. Marina Jurca din Vârșeț s-a prezenat cu colindеle „La Betleem colo-n jos“ şi „Asta-i seara serilor“.
Alexandra Rancovici din Nicolinț, a interpretat colindele „Leru-i Doamne ler „ şi „Ia sculați voi ce dormiți „. Cu colindele pe scena torăceană s-a prezentat de la Satu Nou Teodora și Cristina Mic cu „Aseară pe-nserate“, „Viflaime Viflaime“. Adriana Uzoni Despot din Vârșeț a interpretat colindele „Sculați sculați boieri mari“ și „Hai feciori cu dubilii“, precum și Corina Trocea din Straja, cu două colinde „Afară ninge liniștit“ și „Măruț Mărgăritar“. După o suită de colinde în interpretarea Orchestrei de muzică populară a Românilor din Voivoidina pe scenă din nou s-au prezentat Cristina Mic, Alexandra Rancovici și Adriana Uzoni Despot. Colindul „O ce veste minunată“ a fost interpretat de corul mixt înpreună cu toți soliști vocali.
Soliști au fost acompaniați de Orchestra de muzică populară a Românilor din Voivoidina, dirijor Roman Bugar. Aranjamentele muzicale au fost semnate de Graţian Petrovici, Petru Popa şi Filip Baloş. Concertul de colinde, organizat și realizat de Asociaţia pentru Artă şi Cultură Românească „Vichentie Petrovici Bocăluţ“ cu sprijinul Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, Şcolii Generale ,,George Coşbuc“ din Torac, Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, Fundaţiei Române pentru Etnografie şi Folclor şi din partea Comunităţii Locale Torac precum și Radioteleviziuni Voivodinei – redacţiile programului în limba română ale televiziunii şi postului de radio Novi Sad şi Casa de Presă şi Editură „Libertatea“ din Panciova. Concertul de colinde,a fost prezentat de Ana Popi.

M.V.