Țării prezentate dE școlile generale din Comuna Zrenianin – PREZENTAREA UNUI NUMĂR DE 30 DE PROIECTE

Manifestarea „Satul european” – târg de proiecte transfrontaliere din Voivodina cu sprijin UE
Manifestarea „Satul european” târg de proiecte ale Uniunii Europene, a avut loc pe 5 mai la Zrenianin, fiind prezentate proiecte transfontaliere actuale și realizate la care Uniunea Europeană a acordat sprijin în Voivodina. Este vorba de mai mult de 30 de proiecte din Voivodina zonă eligibilă pentru depunerea de proiecte trenasfontaliere precum și proiecte în curs de desfășurare pe care Uniunea Europeană susține.
Evenimentul, cu un conținut de mai multe activități a durat toată ziua. Înaintea de deschiderea Târgului de proiecte UE, la Adunarea orașului a avut loc tribuna „Valori europene, foloasele și încercările statutului de membru în UE – experiența României”, la care au vorbit, Exelența Sa Oana Cristina Popa, ambasadoarea României în Serbia și directoarea adjunctă a Biroului pentru Eurointegrații de pe lângă Guvernul Serbiei, Sandra Šimić. În sala Medison a avut loc ce-a dea VI-a ediție a manifestări „Satul european”, un eveniment organizat de Primaria Zrenjanin, la care au participat mai mult de 27 de școli generale din orașul și comuna Zrenjanin.
La ceremonia de deschidere au participat ministrul fără portofoliu în Guvernul Republicii Serbia responsabil de integrarea europeană Jadranka Joksimovic, Oskar Benedikt în calitate de șef al delegației UE în Serbia, Constantinos Eliades, Ambasadorul Republicii Cipru, Oana Cristina Popa, ambasadorul România, Ratko Vlajkov Ambasador Bulgariei, Joana Budișin, atașat cultural de la Ambasada Poloniei Oreli Pole, director al Institutului francez din Novi Sad, Nebojša Vojnović, subsecretar pentru cooperarea internațională și autoguvernarea locală, Milan Čežek, șeful al departamentului de cooperare cu guvernele locale Fondul „Afaceri europene” PAV precum și primarul orașului Zrenjanin, Čedomir Janjić
Oaspeții și participanții la eveniment a fost salutați de către primarul orașului Čedomir Janjić, care a spus că în acea zi Zrenjanin este „Europa în miniatură”, și că prin mai multe evenimente care au loc în orașul nostru într-un mod special contribuim la eforturile pe care le face Republica Serbia în procesul de negociere la aderarea la Uniunea Europeană .
„Vreau ca povestea frumoasă plecă din acest oraș, doresc să salut mai ales copiii, dar de asemenea și pe profesori, directori școalilor prezente, fără de care acest eveniment nu a putut avea loc pentru a șasea oară. De anul trecut acest eveniment este inclus în evenimentele de importanță pentru orașul Zrenjanin „, a spus primarul.
La „Satul european” au participat școalile generale din comuna Zrenjanin, apoi școala din Perlez, Centa, Aradac, Belo Blato, Tomaševac și multe altele. Copiii au prezentat vizitatorii bucuroși și cu zâmbet ce țara au reprezentato, care este oferta turistică adică ce este de oferit turiștilor, locuitorilor săi, și ce au învățat despre cultura și goeografia aceastei țari. În căsuțele amenanjate vizitatorilor sa oferit prăjituri și feluri de mâncare specifice țării, membri ai UE. Pe scenă sau perindat trupe de dansatori, muzicieni care prin cântec și joc au prezentat tările participante. În fiecare școală anual se alege țara pe care o va prezenta.

M.V.